AEP oferă studenţilor şi absolvenţilor un program de internship

AEP oferă studenţilor şi absolvenţilor un program de internship

intern

 

APLICĂ LA AEP PENTRU UN PROGRAM DE INTERNSHIP

 

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) derulează, în intervalul 4 mai – 27 iulie 2015, un Program de Internship pentru studenţii şi absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior care doresc să urmeze o carieră în administraţia publică. Tinerii care optează pentru acest program vor avea ocazia să se familiarizeze cu activitatea AEP în domeniul electoral și să participe efectiv la unele acțiuni și proceduri specifice proceselor electorale.

Programul se desfășoară atât la sediul central al AEP din București, strada Stavropoleos nr. 6, sector 3, cât și în teritoriu, prin intermediul filialelor și al birourilor județene ale Autorității.

Activitatea este coordonată de Direcţia de management, monitorizare şi logistică electorală prin Centrul de studii, parteneriate şi programe pentru dezvoltarea managementului electoral.

Tinerii interesați de oferta AEP pot obține mai multe informații la adresa de e-mail internship@roaep.rosau la numărul de telefon0761309944, persoana de contact fiind doamna Alexandra Iancu, consilier parlamentar în cadrul Direcției management, monitorizare și logistică electorală.

Ce-ți oferim?

Cadrul potrivit pentru ca tu să te adaptezi cerințelor unui astfel de post, mediu de lucru atractiv și dinamic, alături de o echipă tânără și experimentată în domeniul electoral; posibilitatea de a participa la activități care să îți consolideze cunoștințele dobândite în anii de studii, de a dobândi aptitudini profesionale și abilități care te vor ajuta să îți îndeplinești atribuțiile și responsabilitățile în domeniu. Mai mult, te vei familiariza cu procesul electoral și legislația aferentă.

Programul de internship se derulează conform regulilor stabilite prin Legea nr. 78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România, pe care o puteți consulta aici.

Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinești?

  • cetățenie română;
  • vârsta de până la 25 de ani la momentul debutului programului;
  • student sau proaspăt absolvent al programelor universitare de licență/masterat în științe sociale (administrative, juridice, politice);
  • cunoașterea a cel puțin unei limbi străine de circulație internațională;
  • cunoștințe de bază în domeniul IT;
  • abilitatea de a lucra în mod independent și în echipă, sub presiunea dead-line-urilor;
  • abilități organizatorice și analitice.

Ce trebuie să faci?

Trimite un CV în limba română și o scrisoare de intenție la adresa de e-mail internship@roep.ro până la data de 27 aprilie 2015 sau depune aceste documente la sediul Autorității Electorale Permanente din București, str. Stavropoleos, nr.6, Sector 3, cod poștal 030084.

Interviul și testul la limba străină se vor susține în data de 30 aprilie 2015, începând cu ora 10,00.

 

Etapele de selecție sunt:

  • analizarea CV-urilor și a scrisorilor de intenție;
  • susținerea interviului și a unui scurt test de competență lingvistică.

 

TESTIMONIALE

Elena Ionescu – Studentă la Facultatea de Administrație Publică, SNSPA

„Am venit la acest internship din dorința de avea experiență într-un domeniu de muncă și de a cunoaște ceva nou. În cadrul acestui internship am cunoscut un personal foarte amabil și primitor, dornic să ne ajute, atât pe mine, cât și pe colegii mei, ori de câte ori întâmpinăm dificultăți.

Până în momentul de față sunt încântată și mulțumită de acest internship. Ceea ce fac eu zi de zi reprezintă verificarea proceselor-verbale din cadrul alegerilor. Atât personalul, cât și instituția îmi plac foarte mult și mi-aș dori ca în viitor să lucrez în cadrul unei asemenea instituții. Sper ca la finalul acestui internship să plec cu o experiență foarte plăcuta și cu anumite cunoștințe în domeniul de activitate al Autorității Electorale Permanente.” 

Andreea Moraru – Studentă la Facultatea de Administrație Publică, SNSPA

„Aș dori să încep prin a mulțumi Autorității Electorale Permanente pentru oportunitatea pe care alte instituții nu ne-au oferit-o: să luăm contact cu “adevărata” administrație publică, destul de diferită față de cea din “cărțile” de drept administrativ.

În aceste săptămâni am cunoscut oameni noi, profesioniști adevărați, care m-au făcut să cred că ne îndreptăm cu pași rapizi pe un drum pe care trebuia să îl urmăm încă de acum 24 de ani. În acest timp am verificat procesele-verbale realizate la secțiile de votare în 2012, am participat la conferința “Legislaţia electorală unitară – o necesitate a societăţii moderne” și am purtat discuții pe teme electorale. Sper ca până la final să acumulăm cunoștințe care ne vor ajuta pe viitor.” 

Beatrice Zaheu – Studentă la Facultatea de Administrație Publică, SNSPA 

„După trei săptămâni de internship la Autoritatea Electorală Permanentă, pot spune că am avut parte de o experienţă foarte plăcută. Pentru mine este prima dată când lucrez efectiv într-o instituţie publică, adică acolo unde mi-am dorit, de aceea sunt foarte încântată de activitatea pe care o am.

Aici am găsit un colectiv format din oameni serioşi, bine pregătiţi, răbdători, gata oricând sa-ţi sară în ajutor şi foarte sociabili. Momentan eu şi colegii mei verificăm procesele-verbale ale tuturor secţiilor de votare din România. La sfârşitul perioadei de internship mă aştept să acumulez cunoştinţe, dar şi experienţă în ceea ce priveşte organizarea şi desfăşurarea alegerilor din România.”

Cătălin – Ștefan Ghiță – Student la Facultatea de Administrație Publică, SNSPA

„Sper în primul rând că experiența de aici mă va ajuta să mă dezvolt din punct de vedere profesional. Se cunoaște foarte bine situația în care ne aflăm, cu toate dificultățile pe care le întâmpinăm la angajare. Vorbesc aici despre cercul vicios care se creează în jurul experienței care ne este pretinsă de către angajator: nu ești angajat pentru că nu ai experiență și nu ai experiență pentru că nu reușești să te angajezi. Astfel, singura soluție rămân internship-urile și programele de voluntariat.

Sunt încântat de ceea ce am găsit aici – modul de lucru, echipa tânără și dornică să te ajute de fiecare dată când ai nevoie – rezultatul fiind un mediu plăcut în care să-ți desfășori activitatea. Aștept cu nerăbdare să văd ce va urma.”

Oana Stanciu – Studentă la Facultatea de Administrație Publică, SNSPA

„Oportunitatea de a lucra la Autoritatea Electorală Permanentă este una minunată. Am șansa de a vedea cum se lucrează într-o instituție publică, cum funcționează sistemul electoral (unul foarte important de altfel) și, bineînțeles, de a acumula experiență în domeniul muncii. Oamenii pe care i-am întâlnit aici sunt calzi, deschiși și dispuși să ne ajute când avem nevoie de un sfat sau de o lămurire. Mă bucur că am fost acceptată în cadrul acestui internship și sper ca primul loc de muncă adevărat să fie la fel de primitor ca acesta.”

Diana Mihaela Mocanu – Studentă la Facultatea de Administrație Publică, SNSPA

„Pentru mine această oportunitate, de a desfășura un internship de trei luni, mă va ajuta să înțeleg mai bine mecanismele de organizare și desfășurare a alegerilor. Aceasta este o ocazie ideala de a vedea exact cum stă treaba, având în vedere că în 2015 vor fi organizate două procese electorale.

În concluzie, munca pe care o desfășoară acești oameni conferă un plus de garanție cetățenilor că legea este respectată și că nu se vor produce fraudele electorale. O asemenea autoritate este indispensabilă într-un stat democratic în care alegerile sunt organizate cu respectarea principiului democratic, în care fiecare are drepul de a vota, iar acest drept trebuie întărit de o garanție suplimentară a supravegherii posibilelor fapte abuzive.”

Roxana-Elena Păunescu – Studentă la Facultatea de Administrație Publică, SNSPA

„Din punctul meu de vedere, acest internship ne oferă șansa de a învăța lucruri noi și totodată avem oportunitatea de a câștiga un gram de experiență în domeniul public. Sunt mulțumită că am avut șansa de a participa la acest internship, deoarece am ocazia de a lucru împreuna cu o echipă minunată și mă ajută să mă dezvolt pe plan profesional. Activitatea pe care o desfășurăm aici este interesantă și sper să avem posibilitatea să învățăm și să facem cât mai multe lucruri, pentru a înțelege mai bine domeniul în care ne aflăm.

Îmi place personalul din cadrul instituției pentru că este unul dinamic, format din tineri cu inițiativă. Toți au fost primitori cu noi, deschiși pentru a ne explica nelămuririle și a ne îndruma în activitatea pe care o realizăm în cadrul acestui internship. Le mulțumesc că mi-au oferit șansa de a face parte din colectivul lor și sper ca la sfârșitul acestui internship să fim mai documentați și mai bine pregătiți pe plan profesional, iar instituția să fie mulțumită de activitatea pe care am realizat-o pe parcursul acestei scurte colaborări.”