Parlamentul European lansează campania de informare pentru alegerile din 2014
Parlamentul European lansează campania de informare pentru alegerile din 2014
Numărătoarea inversă pentru alegerile 2014 a început pe 10 septembrie, când Parlamentul European a lansat campania de informare. Aceasta va continua și după alegerile propriu-zise, până când noul Parlament va alege următorul Președinte al Comisiei Europene.
“Singurul mod de a legitima și influența procesul de luare a deciziilor în UE este prin intermediul Parlamentului European”, subliniază Anni Podimata (S&D, EL), unul dintre cei doi vicepreședinți ai Parlamentului European responsabili de comunicare. “Există percepția că procesul de luare a deciziilor politice la nivelul UE pe durata crizei economice actuale nu a avut o legitimitate clară. Oamenii, alegătorii europeni, au posibilitatea de a determina majoritățile politice din Parlament, stabilind tendințele pentru elaborarea legislației, pentru punerea sub semnul întrebării a politicilor greșite și pentru influențarea dezbaterii, în viitorii cinci ani după alegeri”.
“Parlamentul European este Camera cetățenilor europeni – noi suntem vocea cetățenilor în procesul de luare a deciziilor la nivel UE”, spune Othmar Karas (PPE, AT), celălalt vicepreședinte responsabil pentru comunicare. “Dar de data aceasta este diferit. Această campanie pregătește alegerile europene din 22-25 mai 2014, dar merge și mai departe, până când Parlamentul alege Președintele Comisiei Europene și aprobă agenda politică a noii Comisii”.
Cele mai multe legi sunt create la nivel UE, ceea ce face ca Parlamentul European să fie cel puțin la fel de puternic ca orice parlament național. Votanții trebuie să știe ce decizii se iau la Bruxelles (sau Strasbourg) și cum pot influența ei aceste decizii.
Campania va avea patru etape. Prima etapă a început, cu prezentarea sloganului ACȚIONEAZĂ. REACȚIONEAZĂ. DECIDE. Această fază își propune să explice noile puteri ale Parlamentului European și modul în care acestea îi influențează pe locuitorii din UE.
Faza a doua, derulată din octombrie până în februarie 2014, se va axa pe cinci teme principale – economia, calitatea vieții, locurile de muncă, banii și UE în lume – prin intermediul unor serii de evenimente interactive în orașele europene.
Faza a treia, campania electorală propriu-zisă, va începe în februarie și se va concentra pe datele alegerilor, 22-25 mai. Aceste date vor fi adăugate pe logo pe măsură ce se vor apropia alegerile.
După alegeri, faza finală se va concentra pe nou alesul Parlament European, pe alegerea noului Președinte al Comisiei Europene și pe inaugurarea noii Comisii.
Logoul și sloganul ACȚIONEAZĂ.REACȚIONEAZĂ.DECIDE subliniază ideea că alegătorii europeni pot să își exercite puterea prin buletinul de vot pentru a determina viitorul Europei.